Anul 2014 marchează 25 ani de la Revoluţia din 1989. România a parcurs un proces profund de schimbări desemnat prin termenul de tranziţie. Autorul consideră că este momentul să se facă o evaluare a ce s-a întâmplat în aceşti ani, pentru a şti ce opţiuni avem pentru viitor, evaluare care revine acestor actori sociali: specialiştii tranziţiei, populaţia şi datele oferite de instituţiile specializate.
Piesă educativă pe o temă de politică socială, într-un act cu 12 personaje şi mai multe scene: Contabilul (contabilul 1 şi contabilul şef), Ziaristul (ziaristul 1, 2, 3, 4 şi 5), Zeii din ceruri, Prostul, Preşedintele pensionarilor şi Expertul-arbitru (din cerul lui).
Acţiunea se petrece într-un spaţiu public: Toate scenele reprezintă diferite emisiuni de TV la care iau parte personajele. Piesa face o selecţie din luările de cuvânt din emisiunile TV.
Criza cu care se confruntă România este, în fapt, un complex de crize interconectat: fiscal-bugetară, economică, politică, dar și morală și de cunoaștere. Raportul atrage atenția asupra diagnozei naturii problemelor cu care ne confruntăm, de a cărei corectitudine depinde succesul soluțiilor adoptate.
Republicare
Ajută-l pe sărac să facă efortul de a ieși din sărăcia sa. Aceasta este o soluție reală a crizei actuale?
În ultimul timp se discuta mult despre criza economica mondiala şi efectele ei. În acest context, profesorul Cătălin Zamfir deschide dezbaterea despre criza românească, inițiata în Revista Inovația Socială, având în perspectivă natura crizei noastre, precum şi câteva direcții pentru ieşirea din criză.
În primul rând, prezint o ipoteza fundamentala: configuratia cunoaşterii reprezinta un factor determinant al multor fapte sociale. Întreaga construcție se bazeaza pe dihotomia certitudine/ incertitudine. În interiorul ei se propune o diferenţă între incertitudinea ireductibilă şi incertitudinea reductibilă. Acceptat aceasta tipologie, se argumenteaza , se deschid importante oportunitati explicative. În final se prezinta o analiză care demonstrează că situația de certitudine/ incertitudine generează opțiuni strategice diferite ale actorilor sociali. În al doilea rând, propun un exercițiu de construcție a unei teorii. Pentru a o dramatiza, prezint o mulțime de Propoziții, în fapt ipoteze deduse logic din modelul inițial. Aceast încercare trebuie luata mai mult ca o provocare. Sunt convins că sociologia trebuie, în momentul actual, să acorde un interes mult mai mare construcției de teorii.
Academia Română a primit în iunie 2009 vizita unei delegații a Academiei chineze de științe sociale. Cu acest prilej s‐a organizat o discuție pe tema Impactul social al crizei economice. Au fost prezentate comunicări ale specialiștilor chinezi și români. Datorită interesului datelor prezentate, am selectat câteva din cele două comunicări ale colegilor chinezi pe care le prezentăm mai jos: migrația internă și evoluția clasei de mijloc.
Sociologia se confruntă cu o criză mai vizibilă, datorată crizei economice. Un exemplu de criză a sociologiei este iluzia feed‐back‐ului dat de sondajele de opinie care ar fi o punte eficientă pentru dezvoltarea organizațiilor sociale. Crizele care afectează instituțiile româneşti nu au fost prevenite sau oprite de către opinia negativă a populației. Misiunea sociologiei trebuie să fie revăzută: trebuie să se concentreze asupra cauzelor structurale ale crizelor din sistemul instituțional. Pentru aceasta este nevoie de o altă metodologie de cercetare sociologică. Ne confruntăm cu prăbuşirea a 7 mituri ale ideologiei dominante promovate de către societățile de succes; acest lucru are un efect important asupra reorientării atenției sociologiei: independența totală a economistului, economia funcționează mai bine cu o intervenție minimală a statului, economia fără granițe naționale, economia de piață conține mecanisme structurale pentru protejarea populației, este statul modern unul al bunăstării? Economie globală/probleme sociale naționale, este creşterea economică sigură?/ progresul social automat. Un efect al crizei este reconsiderarea rolului social: de la aspectul pasiv, socialul devine componenta activă în asigurarea bunei funcționări a societății.
Termenul de Inovație Socială (IS) a părut a fi „de la sine înțeles”. Toată lumea are impresia că ştie ce este o IS. Atunci când însă vrei să transformi termenul, cu un sens „evident” în limbajul natural, într‐un concept mai precis în contextul ştiinței, apar dificultățile. În limbajul natural există termenul general de Inovație (I), dar sensul acestuia este forjat după cazul mai particular al inovației din domeniul tehnicii şi ştiinței. Problema este că se produce un transfer de sens din limbajul natural (şi conştiința comună asociată) spre noul termen de Inovație Socială. Acest transfer s‐a dovedit a fi o piedică în conceptualizarea IS. O primă dificultate: este greu să găseşti exemple convingătoare de IS gândind în perimetrul limbajului natural. Orice tentativă este criticabilă şi acoperă doar marginal şi imperfect ceea ce intuitiv este o IS. Soluția acestei dificultăți nu este de a face eforturi de a identifica continuitatea dintre termenul „natural” de I şi conceptul de IS, ci de a identifica specificitatea IS. Este necesar să ne eliberăm de riscul contaminărilor între zonele conceptuale.
