Se vorbeşte mult despre deficitul bugetar şi despre deficitul contului curent. Pe bun dreptate, sunt subiecte importante şi de larg interes, dat fiind efectele pe care le au nu numai asupra economiei în general, dar şi asupra fiecruia dintre noi, în mod individual.
Prin lucrarea de față ne-am propus să analizăm dacă şi în ce măsură România, ca stat semnatar al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăților fundamentale a îndeplinit cele două cerințe fireşti decurgând din calitatea sa de stat contractant şi anume: a) dacă a implementat în legislatia sa natională normele europene în materia drepturilor omului; b) dacă asigură respectarea efectivă a acestora în cadrul activității judiciare a statului.
Raportat la prima cerință, se observă că România şi-a aliniat legislația sa privind drepturile omului atât prin înscrierea acestora în Constitutție cât și prin adoptarea de legi cu caracter general sau special în această materie. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a condamnat în mod efectiv România pentru lipsa legislației în materie, ci, mai ales, pentru încălcarea drepturilor omului și libertăților fundamentale în procesul de aplicare a legii. În ce privește cel de-al doilea aspect, din analiza efectuată asupra câtorva cauze soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin raportare și la analiza de constituționalitate efectuată de Curtea Constituțională a României, rezultă că în practica judiciară încă se mai constată încălcări ale normelor privind drepturile omului șia libertăților fundamentale.
