Solidaritatea socială în criză

Pe lângă acțiunea unor cauze obiective, de ordin economic sau demografic, deficitele structurale ale bugetului de stat, ale sistemului de sănătate și ale celui de pensii, sunt si producsul actiunii unor mecanisme de justiție socială. Oamenii sunt mai puțin dispusși să plătească taxe și impozite, atâta timp cât nu percep ca satisfăcător modul în care beneficiază de pe urma acestor taxe. Din perspecitva justiției sociale, problema este că unii pot să reacționeze în acest fel, alții, o minoritate, în opinia mea, nu pot și aceștia din urmă devin perdanții absoluți ai acestui sistem generator de inechitate socială. Ipoteza mea este că acest sistem este validat și potejat prin construcția metaideologică a unei definiții sociale a solidarității sociale ce postulează, la nivel declarativ, că anumite categorii, nu neapărat cele mai dezavantajate, dar cele cu forță electorală, au mai puține obligații și mai multe drepturi în comparație cu altele care, la nevoi sociale echivalente cuantificabile, au mai multe obligații și mai puține drepturi – mai corect, în discursul public, sunt discriminați pozitiv pensionarii, în general, nu doar cei cu pensii mici, față de salariați, în general, nu doar față de cei cu salarii mari (vezi recenta decizie a Curții Constituționale), locuitorii mediului rural, în ansamblu, nu doar cei cu probleme sociale grave, cei care stau la bloc, față de cei care stau la casa, etc. Așadar, criza morală pe care o consider cauza principală a tuturor celorlalte cirze — socială, economică, politică — va fi operaționalizată și analizată pe două dimensiuni: justiția socială și modul în care un anumit model de justiție sociala este, pe de o parte asumat pe de altă parte acceptatș solidaritatea socială care, prin forma pe care o capătă, poate deveni declanșatoarea unui mecanism de promovare a unui model de justiție socială alternativ care are, la rândul său efecte în sensul creșterii inechității și injustiției sociale.