Suportul intergenerațional ca reacție la criza economică
Ana Maria Preoteasa a acordat Revistei online Inovația Socială primul interviu din seria Interviurilor RoIS. Puteți accesa clipul aici.
Alexandra: De ce este important să înțelegem practicile de suport din România?
[00:00:29]
Anita: Ideea de a studia suportul intergenerațional a devenit importantă atunci când într-un proiect de cercetare în care lucram în ani ăia era un proiect de cercetare internațional, lucram în colaborare cu Universitatea din New Chatel din Elveția și am descoperit că există un mecanism de coping foarte important pentru o pătură a populației care nu se află nici în sărăcie, dar nici în prosperitate și pe care atunci am denumit-o prosperitate precară. Acest mecanism de supraviețuire care practic face apel la celelalte generații, adică la suportul oferit fie de generațiile mai tinere, fie de generațiile mai în vârstă, joacă un rol foarte important pentru populația care se află în precaritate. Suportul este important pentru că practic umple niște găuri și literatura a arătat că în multe țări în care statul bunăstării este slab, rolul familiei este foarte important. Dacă statul bunăstări e slab, dacă rolul comunității nu e unul foarte puternic, atunci în momentele dificile din viață apelezi la familie. Și nu doar în momentele dificile, adică practic sunt multe situații în viață în care ai nevoie de ajutor, de exemplu nașterea unui copil, momentul în care copilul crește și trebuie să meargă la grădiniță sau îmbolnăvirea unui membru al familiei în cazul în care statutul poate să-ți ofere suport sau comunitatea nu are centre, nu are grădiniță, nu are centre pentru persoane bolnave sau persoane cu dizabilități sau pentru vârstnici. Atunci apelezi la familie. Un membru al familiei preia rolul de îngrijitor de caretaker pentru persoana aflată nevoie din familie.