În deciziile de grup prin consens certitudine mai mare nu înseamnă și acuratețe mai mare. În psihologia socială, măsura în care o persoană este sigură că decizia pe care a luat-o este cea corectă, se numește certitudine. Multă vreme s-a crezut că discuțiile de grup pot să crească acuratețea deciziilor, însă cercetări recente au arătat că doar certitudinea sau siguranța pe care o au participanții crește în aceste condiții (Punchochar and Fox, 2004). Cercetătorii credeau, de asemenea că discuțiile de grup conduc la creșterea cunoștințelor legate de subiectul deciziei, însă Fidler și Kareev (2006) au realizat un experiment în care creșterea cantității de informație a făcut ca participanții să fie mai nesiguri. În experimentul realizat de aceștia, o cantitate mai mică de informații a condus la creșterea acurateții deciziilor. Acest lucru a fost explicat prin faptul că mai puține informații pot fi mai variate. Încercările ulterioare de a evita discuțiile de grup prin sisteme de decizie electronic asistată nu au condus decât la mascarea problemelor legate de dinamica certitudinii în timpul discuțiilor de grup.
Pe de altă parte, cercetările anterioare au observat că în timpul deciziilor de grup apar fie subevaluări ale certitudinii (en. under-confidence), fie supraevaluări ale acesteia. Cu alte cuvinte, există o diferență între estimarea procentuală a certitudinii și acuratețea acesteia. Atunci când certitudinea este mai mare decât acuratețea, fenomenul se numește supraevaluare a certitudinii (en. overconfidence), iar atunci când certitudinea este mai mică, fenomenul se numește subevaluare a certitudini (en. under-confidence).
Omițând să măsoare certitudinea în timpul deciziilor de grup, cercetătorii au ajuns la concluzii parțial incorecte. Aceștia presupuneau tacit că certitudinea are o evoluție liniară pe tot parcursul deciziei de grup sau că pur și simplu, evoluția certitudinii nu este relevantă. Pornind de la ideea lansată de profesorul Cătălin Zamfir (2005) în cartea sa, ”Incertitudinea. O perspectivă psihosociologică” (Zamfir, 2005), am arătat într-un articol publicat de revista Group Decision and Negotiation (Gheondea-Eladi, 2015) că evoluția certitudinii în timpul deciziilor de grup este un proces dinamic. În acest sens, am construit un model dinamic, bazat pe interacțiune și am arătat că certitudinea evoluează oscilatoriu, pe un trend ascendent în timpul deciziilor de grup prin consens. Mai mult decât atât, am arătat că în cazurile în care membrii grupului reușesc să identifice, pe rând, impactul fiecărui schimb de cunoștințe asupra propriilor opinii (cu alte cuvinte, atunci când comunicarea se desfășoară uni-liniar), certitudinea oscilează, în general, fără să atingă un punct de echilibru. În aceste condiții, valoarea certitudinii către care se tinde prin consens, fie rămâne constantă, fie crește față de valoarea sa inițială. Acest lucru confirmă cercetările anterioare care arătau că în timpul discuțiilor de grup certitudinea crește, dar oferă un model matematic care contrazice presupunerile anterioare, eronate.
Principala implicație a acestui rezultat este posibilitatea explicării viitoare a unora dintre cazurile de supraevaluare sau subevaluare a certitudinii. Mai exact, acestea pot apărea, în orice moment de timp înainte ca grupul să fi atins un consens. Supraevaluarea sau subevaluarea pot fi în astfel de cazuri, consecințe ale caracterului oscilatoriu al certitudinii și nicidecum rezultatul unui proces liniar în timp. Totuși, rezultatele prezentate în acest articol, nu sunt valabile pentru orice tip de decizii de grup, ci doar pentru deciziile de grup prin consens, în care participanții aleg o structură de decizie în care nu există reîntoarceri la subiecte dezbătute anterior (transmiterea cunoștințelor se realizează uni-liniar).
Bibliografie
Fidler K and Kareev Y (2006) Does decision quality (always) increase with the size of information samples? Some vicissitudes in applying the law of large numbers. Journal of Experimental Psychology: Learning, Memory, and Cognition 32(4): 883–903.
Gheondea-Eladi A (2015) The Evolution of Certainty in a Small Decision-Making Group by Consensus. Group Decision and Negotiation. Available from: http://link.springer.com/10.1007/s10726-015-9436-8.
Oskamp S (1982) Overconfidence in case-study judgments. In: Kahneman D, Slovic P, and Tversky A (eds), Judgment under uncertainty: Heuristics and biases, New York: Cambridge University Press.
Punchochar JM and Fox PW (2004) Confidence in Individual and Group Decision-Making: When ‘Two Heads’ Are Worse Than One. Journal of Educational Psychology 96(3): 582–591.
Slevin DP, Boone LW, Russo EM, et al. (1998) CONFIDE: A collective decision-making procedure using confidence estimates of individual judgements. Group Decision and Negotiation 7: 179–194.
Unal R, Keating CB, Chytka TM, et al. (2005) Calibration of expert judgments applied to uncertainty assessment. Engineering Management Journal 12(2): 34–43.
Zamfir C (2005) Incertitudinea — o perspectivă psihosociologică. Bucureşti: Editura Economică.