Proiectul Inovația Socială

INOVAŢIA SOCIALĂ

Un domeniu prioritar al Uniunii Europene şi un program de cercetare fundamental al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii

Laura STOICA

Începând din anul 2008, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii a lansat un program prioritar de cercetare pe o tematică de mare actualitate pentru întreaga comunitate ştiinţifică europeană: “Inovaţia socială, factor al dezvoltării social-economice”.

Acest program de cercetare este o continuare a preocupărilor cercetătorilor institutului nostru din domeniul dezvoltării sociale, demarate încă din anul 2005 când, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Cătălin Zamfir, a fost format un consorţiu interuniversitar având ca obiectiv principal dezvoltarea competenţelor specialiştilor angajaţi în studiul dezvoltării sociale.

RETEAUA REPEDES – Reţeaua de Promovare şi Evaluare a Dezvoltării Sociale. Sub această denumire funcţionează consorţiul inter-universitar format pentru a promova şi dezvolta cultura şi competenţele pentru dezvoltarea socială planificată în societatea românească în general şi la nivel instituţional în particular.

Consorţiul este coordonat de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi are ca parteneri Universitatea ‚Babeş Bolyai’ din Cluj-Napoca; Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea din Oradea. Pe parcursul activităţilor proiectului, la acest consorţiu s-au adăugat alte facultăţi de profil din ţară care au participat activ la proiectul nostru: Universitatea din Piteşti, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba Iulia, Universitatea Ovidius, Constanţa, Universitatea Petre Andrei, Iaşi, Universitatea Andrei Şaguna, Constanţa. Astfel, de la înfiinţare până în prezent, Reţeaua REPEDES şi-a dublat numărul de instituţii partenere, fiind formată din 11 universităţi şi 1 institut de cercetare

Rezultatele activităţii consorţiului s-au materializat în publicarea a trei lucrări de referinţă în domeniul dezvoltării sociale:

1. Primul volum colectiv elaborat de echipa proiectului a fost “O nouă provocare: dezvoltarea socială“, C. Zamfir, L.Stoica (coord.), Ed. Polirom, Iasi, 2006, (363 pag)

Acest volum constituie prima culegere de studii care investighează paradigma dezvoltării sociale, abordând aspecte teoretice, metodologice şi de politică a dezvoltării sociale. Lucrarea reprezintă o amplă sinteză a celor mai recente orientări în dezvoltarea socială, constituind un instrument de lucru pentru specialiştii în ştiinţele sociale şi o resursă bibliografică utilă pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii facultăţilor de sociologie şi asistenţă socială. La elaborarea acestui volum au participat 26 de autori.

2. “Enciclopedia dezvoltării sociale“, C. Zamfir, S. Stănescu (coord.), Editura Polirom, Iasi, 2007, (661 pag).

Enciclopedia include concepte şi metode semnificative aparţinând paradigmei dezvoltării sociale şi reprezintă un instrument ştiinţific şi didactic foarte important, adresându-se atât studenţilor cât şi specialiştilor care acţionează în domeniul social. Enciclopedia cuprinde 108 termeni semnificativi, la elaborarea sa participând un numar de 51 de autori din instituţii universitare şi de cercetare din ţară şi din străinătate (Canada, Franţa, Marea Britanie, Moldova şi Olanda).

3. “Proiectarea dezvoltării sociale. Ghid metodologic”, C. Zamfir, L. Stoica, M. Stanculescu, (coord.), Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Universitatea din Bucureşti, , Institutul Social Român, Bucureşti, 2007, (103 pag). Ghidul va fi in curand disponibil online.

Ghidul este conceput ca un instrument metodologic care oferă o imagine structurată a procesului de dezvoltare planificată pe care orice instituţie cu rol în dezvoltarea socială îl poate utiliza. Planificarea dezvoltarii sociale, precum si evaluarea şi monitorizarea orientării spre dezvoltare socială a instituţiilor este un demers nou, inovativ în peisajul cercetării ştiinţifice româneşti. Ghidul metodologic a fost elaborat de un colectiv format din 18 autori.

TOATE REZULTATELE PROIECTULUI DEZVOLTĂRII SOCIALE PLANIFICATE VOR FI DISPONIBILE DE LA 1 MAI 2009 PE SITE-UL www.dezvoltaresociala.ro.

„Imaginează. Creează. Inovează”

Aceasta a fost deviza anului 2009 la nivelul Uniunii Europene. In data de 28 martie 2008 Comisia Europeana a adoptat propunerea de declarare a anului 2009 – Anul Creativităţii şi Inovaţiei în Europa. Anul European al Inovaţiei-2009 este un proiect care are ca principal obiectiv promovarea de demersuri creative şi inovatoare în sectoare precum educaţia si cultura, dar şi în alte domenii sociale cum sunt cercetarea, media, antreprenoriatul social, dezvoltarea rurală etc.

În contextul poziţiei slabe a României în clasificările europene privind nivelul producerii, asimilării şi diseminării inovaţiei – măsurat de European Innovation Scoreboard (EIS) -, abordarea tematicii inovaţiei sociale prin mobilizarea expertizei existente în mediul academic şi universitar capătă o importanţă majoră.

În acest context, pornind de la experienţa acumulată de echipa noastră de-a lungul ultimilor patru ani, echipa noastră a lansat acest program prioritar de cercetare “Inovaţia socială, factor al dezvoltării social-economice”, coordonat de Prof. Univ. Dr. Cătălin Zamfir si Cercetător principal III Laura Stoica. Scopul echipei proiectului este crearea unei comunităţi de inovare şi diseminare de cunoaştere, capabilă să reunească specialişti din mediul academic, economic, social şi cultural şi să realizeze transferul de cunoştinţe şi informaţii între instituţii şi organizaţii interesate în vederea creşterii capacităţii şi performanţei de inovare în societatea românească.

Obiectivele proiectului vizează clarificarea conceptuală a domeniului inovaţiei sociale, dezvoltarea metodologiei inovaţiei sociale, identificarea factorilor stimulativi şi blocanţi; analizarea unor studii de caz privind inovaţia socială în diferite sectoare sociale, precum şi promovarea şi formarea unei culturi a producerii și difuzării inovaţiei în contextul social actual.

Echipa proiectului continuă activitatea ştiinţifică din domeniul inovaţiei sociale şi în următorii doi ani şi invită toţi partenerii instituţionali şi colaboratorii interesaţi în participarea la activităţile echipei noastre să ne contacteze la adresa menționată pe acest site.