Experiența României în dreptul minorităților până la alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte al românilor

Astazi toate statele cu populatii etnic majoritare cuprind si pe cele minoritare. Definitii ale minoritatilor etnice, nationale, etnicitate, interetnicitate. Recomandarile de la Haga (1996) pentru drepturile minoritatilor în educatie. Recomandarile de la Oslo (1998) pentru drepturile lingvistice ale minoritatilor nationale Constitutia României de la 1923 dupa tratatele de la Versailles si Trianon. Ungurii, germanii, turcii si romii (tiganii) în perioada interbelica. Manifestari ale curentelor politice fasciste si antisemite în populatie. Legislatia anti-minoritara si mai ales anti-semita. Armistitiul cu URSS si schimbarile social-politice comuniste din România, cu referire la evrei, germani si romi (tigani). Aparitia evreilor sovietizati. Regiunea Autonoma Maghiara 1951-1968. Vânzarea de evrei si nemti vii, practicata la tocmeala ca pe sclavi, numai pentru vize de plecare din tara si eliberare de sub regimul comunist. Efectele revolutiei de la 1989 cu masuri de îmbunatatire a relatiilor dintre majoritatea româneasca si minoritati. Înfiintarea organizatiilor etnice, activitatea parlamentara a deputatilor si senatorilor minoritari, preluarea recomandarilor europene pentru drepturile omului, programe social-economice pentru romi (tigani). Agentia Nationala pentru Romi si ,,Strategia de incluziune a cetatenilor români apartinând minoritatii rome pentru perioada 2015–2020”. Afirmarea în media de noi personalitati din cadrul minoritatilor, aspecte biografice: V. Vosganian, Raed Arafat. Alegerea lui Klaus Iohanis ca presedinte al românilor.

România la răscruce. Opțiuni pentru viitor

Lucrarea coordonată de Iulian Stănescu și Cătălin Zamfir își propune să analizeze o problemă foarte importantă a României contemporane, problema descentralizării. Este probabil o problemă cheie de care în mare măsură depinde viitorul socio-economic al țării noastre. Autorii exprimă puncte de vedere diferite cu privire la descentralizare și folosesc abordări diferite. Dacă pentru unii un stat puternic și centralizat pare soluția optimă, pentru alți autori, dimpotrivă descentralizarea ar fi cea mai bună direcție pentru România, însă se pare că descentralizarea a fost mai mult o chestiune de propagandă a unor partide politice și guverne naționale decât schimbarea reală și așteptată de mulți cetățeni.

O discuție colegială despre reinstituționalizarea sociologiei în România

Această discuție a fost prilejuită de apariția cărții „Miron Constantinescu. O biografie” de Ștefan Bosomitu (București, Editura Humanitas, 2014, 476 pag.) în care este inserat studiul de caz ”Miron Constantinescu și reinstituționalizarea sociologiei românești” (Capitolul XVIII, pp. 327-354). O concluzie a fost că reinstituționalizarea sociologiei în România nu s-a realizat instantaneu, printr-o hotărâre de partid, ci este vorba despre un proces de durată, de cel puțin un deceniu, cu etape de evoluție și involuție. Un moment important în procesul de reinstituționalizare a sociologiei îl reprezintă înființarea în 1966 a Secției de Sociologie în cadrul Facultății de Filozofie de la Universitatea din București. Rolul profesorului Miron Constantinescu în reinstituționalizarea sociologiei și în evoluția ei este controversat. Participanții la discuție, foști studenți ai lui Miron Constantinescu și profesori din prima Catedră de sociologie înființată în România în perioada comunistă (1966), au evocat personalitatea profesorului și sociologului Miron Constantinescu, așa cum l-au cunoscut, sine ira et studio. S-a propus publicarea în 2016, când se împlinesc 50 de ani de la înființarea primei catedre de sociologie din România socialistă, a unui volum de evocări și amintiri ale studenților din prima promoție de sociologi.