Modelul danez de revitalizare participativă

Luni 29.08.2016 •  Comentarii (0) • adauga comentariu

Modelul danez de revitalizare participativă<br>
         Scopul acestui text este de a prezenta modelul de revitalizare participativă de jos în sus.

Termenul „revitalizare” a orașului și a structurii sale socio-spațiale este un proces complex de scoatere a zonelor degradate din starea de urgență (Actul privind revitalizarea 9.10.2015). Scopul este de a realiza activități integrate pentru îmbunătățirea vieții sociale din spațiile publice. Toate persoanele co-interesate, precum locuitorii, autoritățile locale, patronii afacerilor locale și organizațiile sociale ar trebui să fie implicate în acest proces. Conform perspectivei Uniunii Europene de a face zonele urbane sustenabile, transformările aduse spațiilor trebuie să implice și reprezentanții diverselor sectoare ale economiei (Lorens, 2010). În acest context, schimbarea socială înseamnă rezolvarea problemelor sociale și economice ale comunităților pe lângă reconstruirea sau renovarea clădirilor. Implicarea comunității și rezolvarea problemelor economice și sociale ale acestora sunt parți integrante ale revitalizării.

Această perspectivă presupune participarea activă a locuitorilor. Ei sunt subiecții și participanții la schimbare. De asemenea, aceasta permite autorităților locale să înțeleagă așteptările cetățenilor (Pietraszko-Furmanek, 1996). Pe de altă parte, gradul de înțelegere și acceptare a cetățenilor pentru barierele și restricțiile revitalizării poate fi îmbunătățit. În acest fel, procesul poate fi unul de înțelegere reciprocă.

În societățile post-comuniste, nivelul de activitate și implicare socială este încă scăzut și din această cauză este important să învățăm din experiența altor bune practici, așa cum este modelul Danez de participare. În timp ce modelul Danez a fost pus în lege în anii \'70, un act similar a fost promovat în Polonia în 2015 (Actul privind revitalizarea 9.10.2015). Nu doar că se așteaptă ca autoritățile daneze să coopereze cu cetățenii în privința schimbărilor spațiilor publice, dar acestea sunt și obligate să facă acest lucru (Olsen, Pelt, 2015).

În Polonia, cea mai mare partea proceselor de revitalizare erau (și încă sunt) realizate de sus în jos. Autoritățile sunt cele care decid. Această perspectivă are mai multe dezavantaje decât avantaje. Dezavantajele care ar trebui luate în considerare sunt timpul lung necesar procesului și problema conflictelor din comunitate (Olsen, Pelt, 2015). În ciuda problemelor, metodologia procesului de jos în sus poate oferi inspirație bazată pe includerea comunităților locale în procesul de schimbare a spațiilor publice. În primul rând, este nevoie de o diagnoză a nevoilor și a potențialului [locului]. Mulți factori ar trebui luați în considerare (cultura, aspectele sociale, mediul de afaceri, mediul înconjurător, etc.).

Cu toate acestea, procesul de jos în sus nu este întotdeauna început și menținut de locuitori. Autoritățile locale sau liderii pot demara procesul și pot invita cetățenii să participe. Instrumentele necesare sunt consultările sociale, dezbaterile, atelierele, interviurile de cercetare realizate în cadrul plimbărilor (denumite mergi și discută, en. walk and talk) și o listă de obiecte din spațiul respectiv. Acestea pot fi importante pentru strângerea informațiilor și atingerea consensului. Arhitecții sunt actori sociali importanți, însă rolul lor nu este de a impune idei, ci de a discuta și de a se lăsa inspirați de nevoile și așteptările participanților. Arhitectul este, de asemenea, o persoană care facilitează procesul de dezvoltare a ideilor locuitorilor. În Danemarca, mediatorii au fost angajați ai „MOVE arkitektur”, o mică firmă de arhitectură. Cu toate acestea, toți ceilalți participanți nu au fost doar arhitecți, ci persoane interesate de menținerea schimbărilor sociale din comunități.

Procesul de jos în sus poate fi împărțit în șapte pași:
  1. introducere (prezentarea situației);
  2. dezvoltarea ideilor noi în grupuri de lucru (pasul cel mai creativ, dar nu foarte realist);
  3. discutarea ideilor;
  4. alegerea celor mai bune soluții;
  5. căutarea modalităților de implementare în grupuri de lucru;
  6. evaluarea rezultatelor anterioare;
  7. indicarea persoanelor responsabile pentru implementarea proiectului.
Echipa MOVE a dezvoltat un model de revitalizare participativă. Ei au folosit ciclul 4D (Cooperrider, Whitney, 2005) adaptat pentru procesul de revitalizare. Acest ciclu comportă patru etape de realizare a schimbărilor: Descoperirea (en. Discovery), Imaginarea (en. Dreaming), Planificarea (en. Design) și Implementarea (en. Do). „Descoperirea” facilitează cunoașterea locuitorilor, a locurilor și a barierelor pentru schimbările viitoare. „Imaginarea” este etapa în care locuitorii pot să creeze idei noi, într-un mediu deschis. Efectul secundar al acestei etape este că locuitorii se cunosc mai bine între ei. Etapa „Planificării” se bazează pe proiecte arhitecturale simplificate care țin seama de rezultatele dialogului social. Etapa „Implementării” înseamnă punerea în practică a proiectului (diviziunea muncii și a responsabilităților, verificarea bugetului, etc.) (Frątczak-Mueller, 2016).

Experiența daneză a arătat că este foarte importantă implicarea persoanelor care sunt legate de locurile și de comunitățile vizate (îngrijitori, manageri, personalul responsabil de curățenie, etc.). Implicarea acestora la fiecare pas garantează o pregătire corectă a realizării și menținerii proiectului.

Este important de semnalat și faptul că modelul participativ are avantaje și dezavantaje. Principalele bariere sunt: a) prelungirea timpului de lucru, b) creșterea costurilor și lipsa încrederii în situațiile în care implementarea proiectului este dificilă.Câteva avantaje menționate frecvent sunt: a) locuitorii devin mai conștienți și mai responsabili, b) întărirea comunicării dintre cetățeni și autoritățile locale, c) crearea unei viziuni coerente a schimbărilor, d) obținerea consensului social asupra schimbărilor, e) optimizarea soluțiilor și ajustarea lor conform nevoilor sociale.

Esența acestei perspective este implicarea comunității în procesul de revitalizare care conduce la aproprierea soluțiilor adoptate de către cetățeni, în timp ce arhitecții și oficialii se ocupă de întreținerea rezultatelor.

Bibliografie

Cooperrider DL Whitney D, A Positive Revolution in Change: Appreciative Inquiry [O Revoluţie Pozitivă pentru Schimbare: Ancheta Apreciativă], San Francisco: Berrett-Koehler, 2005: 5-6.

Frątczak-Mueller J., Bottom up – duński model rewitalizacji partycypacyjnej [De jos în sus --Modelul danez de revitalizare participativă], in: Rewitalizacja. Podejście partycypacyjne [Perspectiva participativă], D Bazuń, M Kwiatkowski eds., Warszawa: Oficyna Wydawnicza 2016: 71-85.

Lorens P, Rewitalizacja miast. Planowanie i realizacja [Revitalizare urbana. Planificare și implementare], Gdańsk: Politechnika Gdańska, Wydział Architektury 2010.

Olsen Ch, Pelt H, Proces fundamentem duńskiego planowania [Procesul ca fundament al planificării daneze], in: Bottom up! Place, People, Project [De sus în jos: locuri, oameni și proiecte], K Bondyra, A Gancewska eds., Poznań-Esbjerg: AMB Solutions and Move arkitektur 2015: 3-45.

Pietraszko-Furmanek I, Partycypacja społeczna w środowiskach lokalnych [Participare publică în comunitățile locale], in: Subsydiarność [Subvenții], D Milczarek ed., Warszawa: Dom Wydawniczy Elipsa 1996: 65-66. Ustawa o rewitalizacji 9.10.2015 – Actul privind revitalizarea, Warszawa.
Pentru citarea acestui articol, folositi formatul urmator:

Bazun Dorota (2016) Modelul danez de revitalizare participativă
, Revista Online Inovația Socială, 8 (2), disponibil online: http://www.inovatiasociala.ro/articol/162/